post

12 iunie 2018, Ziua Refondării Fotbalului Rapidist!

Am primit cu nespusă bucurie vestea achiziționării mărcii FC Rapid București de către Academia Rapid. Ziua de 12 iunie 2018 înseamnă sfârșitul celei mai negre perioade din istoria rapidismului și Ziua Refondării Fotbalului Rapidist, așa cum o vom marca de aici înainte.
Acum doi ani, cei mai mulți dintre membrii organizației noastre porneau la un drum lung, presărat cu multe obstacole și necunoscute. Ne-am propus atunci să contribuim la refacerea fotbalului rapidist, prin înființarea unei entități sportive noi, lipsite de datorii și interese personale, care la un moment dat să poată prelua identitatea rapidistă.
Ne-am retras din această construcție atunci când am considerat că poate exista un proiect credibil, de natură pentru a atinge obiectivul dorit. Am făcut-o fără vreo pretenție, pentru că nu am dorit nimic pentru noi.
Am redevenit ceea ce am fost dintotdeauna: suporteri simpli și devotați ai Rapidului.
Suntem fericiți că astăzi, dorințele tuturor rapidiștilor au fost îndeplinite și suntem mândri că a fost posibil și prin modesta noastră contribuție.
Azi, vasul care s-a spart în bucăți acum doi ani este în cea mai mare măsură refăcut. Suflarea rapidistă primește un cadou minunat.
Să-l cinstim cum se cuvine, prin comportamentul exemplar al tuturor: conducători, jucători, suporteri!
Să veghem ca acest vas să nu mai fie murdărit de interese meschine, personale sau de grup! Rapidul este al tuturor rapidiștilor.
Să ne îngrijim ca experiența nefastă din ultimii ani să nu se mai repete!
În aceste momente, mulțumim din inimă tuturor suporterilor care au venit lângă Academia Rapid, cu dragoste pentru culori și cu speranță. Mulțumim legendelor rapidiste care au venit și au dat greutate și credibilitate acestui proiect, mulțumim sponsorilor și Primăriei Sectorului 1 pentru implicare!
Orice alt proiect alternativ care pretinde vreo legătură cu fotbalul rapidist trebuie să înceteze imediat. Veniți lângă Rapid și vă vom primi cu brațele deschise! Vom înțelege că demersurile voastre au pornit din bună credință.
Dar dacă veți continua în aventuri lipsite de finalitate înseamnă că v-ați dezis de rapidiști și că ați trecut de partea dușmanilor Rapidului.
De azi, Rapid este din nou UNUL SINGUR! Feriți linia!
Clubul Aristocratic Rapid