post

PANCONE :”SUPORTERII SUNT RAPIDUL, NU ACȚIONARII!”

PANCONE :”SUPORTERII SUNT RAPIDUL , NU ACȚIONARII!”

Pancu încearcă să îl facă pe Niculae să se răzgândească. Cu toate că îi dă dreptate în privința motivelor supărării sale, i-a transmis că nu contează doar actele și că ar trebui să se gândească și la zecile de mii de fani care și-au pus încrederea în acest proiect. 20.000 de au fost prezenți pe Arena Națională la meciul cu CSA Steaua și acesta a fost și mesajul lui Pancu de după marcarea golului din weekend, contra lui Carmen București: “suporterii sunt Rapidul, nu acționarii”.

„A fost un mesaj foarte simplu și foarte adevărat: suporterii sunt Rapidul, nu acționarii. Totul a plecat de la anunțul lui Nico , că ar fi ultimul meci. Nu știu cum gândește și pe mine și pe niciun alt rapidist nu ne reprezintă niciun acționar. Pe rapidiști îi reprezintă suporterii, care sunt prezenți. Și acum, dacă e să o iei, sunt 3 echipe: una are 7 suporteri, alta 50 și la cealaltă sunt restul. Au fost 20.000 de rapidiști pe Arena Națională.

În acte încă nu suntem nimic, dar faptul că ei sunt acolo demonstrează multe lucruri. Ăsta a fost primul obiectiv, atunci când am început acest proiect. Al doilea este să promovăm, după aia palmaresul, care văd că nu s-a rezolvat. Nu mai vorbesc, pentru că sunt tot felul de promisiuni. E o problemă care se va rezolva, până la urmă, vom vedea în ce fel.

Iar era liniște și deodată o vijelie… Ce mă interesează pe mine de CIS, CUI și toate alea care sunt pe acolo… Am venit să jucăm, să aducem oamenii la stadion și vom vedea ce va fi pe viitor. Are dreptate, dar sunt multe lucruri de pus în balanță. El în orice situație pierde. Vom avea meci cu Steaua pe 2 iunie; dacă îl pierdem, toată lumea o să spună că e de vină Niculae, că nu a mai venit. Dacă promovăm, o să spună: ‘A plecat Niculae și ce facem?’ Ăsta e mesajul meu pentru el, dacă nu răspunde la mesaje. Acum, înțelege ce vrea el”