post

Când idolii aleargă către fanii lor…

Când idolii aleargă către fanii lor… Mingea intră în poartă. Jucătorii echipei marcatoare se îmbrăţişează, apoi aleargă (eventual) către fanii lor, care îi aşteaptă cu mâinile întinse, şi bat cuba cu ei, nu ca să bifeze momentul de PR . Poate aţi văzut de multe ori faza asta, din tribună sau la televizor. După acel gol a fost altfel… golul marcat de Iosif Popa pentru 2-3, după ce adversarii conduseseră cu 2-0. Din toate colţurile terenului, jucătorii echipei marcatoare o zbughesc către fanii lor, cu ţipete ascuţite, ca nişte pui de lup care au scăpat de vânător şi caută căldura haitei. Când ajung în dreptul micuţei tribune, întind mâinile, dar nu ca să dea bine la televizor când bat cuba. De altfel, meciul nici nu e televizat. „Voi aţi crezut în noi, pentru voi am întors rezultatul” – pare să fie mesajul. Şi mai e un amănunt atipic. „Fanii” sunt cu 20-30 de ani mai bătrâni decât „idolii”. Fotbalul e un produs de entertainment. Cei mai mulţi microbişti de pe planeta asta îşi aleg o echipa gata înfiinţată şi ţin cu ea până la moarte sau până la primul eşec dureros. Fiecare după cât poate duce. La CFR Bucureşti a fost altfel. Fanii au înfiinţat echipa pentru că nu mai aveau cu cine să ţină. Şi au luat-o de la capăt, ca în 1923. Meciul cu Atletico, disputat în deplasare, a avut o încărcătură specială. Era neapărată nevoie de victorie pentru ca promovarea în Liga 4 să fie „la mâna noastră”. Iar scorul a evoluat în stilul casei – noi nu putem câştiga partidele decisive până nu ni se face pulsul 300. La 2-0 pentru ei cred că ne-au trecut prin faţa ochilor toate dramele trăite în vieţile noastre de suporteri – retrogradările din 74 şi 77, finala Cupei din 95, titlul pierdut în 98, ratarea calificării în cupele europene din 2009… şi câte şi mai câte. Oare păţim de-astea şi în Liga 5? Băieţii parcă ne-au simţit, s-or fi gândit că dacă mai durează mult, unul din noi plesneşte. Aşa că în minutul următor, s-au năpustit în atac, au obţinut penalty şi Burcea a transformat: 1-2 la pauză. În repriza a doua, atacantul Bădiţă, dintr-o postură de mijlocaş, a luat o fază pe cont propriu, s-a dus glonţ pe flancul stâng, cu driblinguri până în gura porţii, ca Măldărăşanu pe vremuri, ca să fie sigur că nu ratează. Şi a egalat. Golul lui Iosif Popa a însemnat descătuşarea. Şi a adus bucuria pe chipul crispat de efort al lui Robert Alexandru, cel născut odată cu titlul din 1999 şi care împinsese tot meciul echipa înainte. Cei de la Atletico s-au resemnat, nu mai aveau nici prospeţimea de la începutul meciului, astfel că reuşita lui Mărgărit, care ne-a dat voie să stăm relaxaţi pe final, a venit firesc: 2-4. Acum trebuie să batem Power Team. Să nu ne culcăm pe o ureche şi să pregătim meciul cu atenţie.
Luptă, Luptă CFR!