ALB CURAT ȘI VIȘINIU!

ALB CURAT ȘI VIȘINIU este singurul steag sub care au luptat și vor lupta Rapidiștii. Niciodată nu am avut nevoie de sprijin, de grade, de proptele și nici nu am lăsat tinichelele să ne atârne de coadă.

Nu am avut nevoie de penalty-uri false, nu am pretins arbitrilor să se facă a nu vedea mingea care ne intră în poartă, ori să fluiere ofsaid când faza se apropie de careul nostru. Alții au făcut de-astea în meciurile cu noi.

ALB CURAT ȘI VIȘINIU a fost echipamentul ales „pentru că așa a vrut croitoreasa”, nevasta membrului fondator Geza Ginzer, după cum spunea Ioan Chirilă în Glasul Roților de Tren. Cele două culori s-au alăturat complementar, „pentru ca fumul gării să nu înnegrească albul mult visat”, după cum avea să se exprime, peste ani, nea Vanea.

Clubul fondat de Geza, împreună cu Grigoiu, Petre, Constantinescu, Hladt și în frunte cu Copaci, s-a numit CFR. Peste numai 13 ani avea să devină RAPID.

Cum s-a întâmplat asta, ne povestește unul dintre personajele-cheie ale momentului, Alfred Fulga, care ni se prezintă într-un articol din presa vremii, cu savoarea exprimării de epocă: „În ce mă privește, eu care m’am ocupat până acum în special numai de football, am luat asurpă-mi sarcina de a supraveghea întreaga mișcare sportivă și culturală C.F.R. – potrivit însărcinărei ce mi-a dat comitetul de direcție”.

Și tot el ne spunea cum sună viitorul: „Regia Autonomă CFR este și trebuie să rămână o instituțiune de exploatare de drum de fier, la care cultura fizică și intelectuală sunt mijloace puse la îndemâna slujbașilor, pentru ca aceștia să-și desvolte mintea și sănătatea, condițiuni în cari, evident, devin și mai de folos instituțiunei noastre”.

Apoi dl. Fulga anunța, în premieră, numele viitoarei echipe: „În ce privește pe profesioniștii întrebuințați ca atare de grupările noastre sportive, sunt convins că dat fiind talentul lor vor găsi o foarte rapidă întrebuințare. De altfel mi se spune că jucătorii profesioniști componenți ai echipei C.F.R. din Divizia A, împreună cu un grup de suporteri ai lor, se constituiesc într-un nou club, denumit F.C. RAPID, unde vor activa mai departe până la sfârșitul actualului campionat păstrându-și locul pe care îl dețin în clasamentul actual”.

Așa va fi și acum. Din actualul CFR va prinde viață noul RAPID, care va purta mai departe culorile care ne-au fost scut, simbol și talisman din 1923 și până acum, și vor fi întotdeauna: ALB CURAT ȘI VIȘINIU.

Fără datorii, fără complexe. Dar cu obligația asumată liber de a răspunde afirmativ la o întrebare simplă: „ce-ar fi dacă am face și noi o echipă de fotbal?”.

Și apoi… continuarea: „ce-ar fi dacă am duce-o mai departe?”. Către clipe de glorie precum cele trăite și oferite de Baratky, Bogdan, Vintilă, Auer, Rășinaru, Bazil, Filotti, Dan Coe, Dumitriu II, Puiu Ionescu, Codreanu, Neagu, Manea, Goanță, Pancu, Măldărășanu, Iencsi, Daniel Niculae…

Clipe de glorie trăite și oferite tribunelor sub aceleași două culori!