post

De ce la CFR

La meciul de duminica trecută, CFR – Sport Team 7-0, tribuna Giulestiului a fost mai plină decât la meciurile din turul Ligii 5. Dar nici pe departe plină ca pe vremuri…

…pe vremurile când unii dintre cei care duminică au strigat „Lupta, lupta, CFR!” erau cu (zeci de ani) mai tineri.

Printre aceştia, legendarul Cristi Barbă, şeful Galeriei din anii 70, când de multe ori Giuleştiul era neîncăpător, astfel că suporterii vişinii „semnau condica” sub copertina de la tribuna I a Stadionului Republicii. Acolo a răsunat pentru prima oară cântecul „Când veniţi pe stadion, să cântaţi cu toţii-n cor, să strigaţi neîncetat Haide Rapidu!”.

Alături de Şef, „locotenentul” acestuia din perioada de glorie, Nae Polonezu. Pe vremea când era încă în clasa a 12-a, Nae a pornit într-o zi către liceu, dar îmbrăcat în unifiorma de elev, a ajuns la… Satu Mare, acolo unde Rapid avea meci cu Olimpia. Şi unde avea să vadă o scenă de neuitat: când Galeria Rapidului a trecut prin oraş, un frizer a rămas cu briciul şi foarfeca suspendate în aer! Pentru că în fruntea coloanei mărşăluia un tânăr cum rar puteai vedea în acele vremuri: Cristi Barbă, care pe atunci chiar avea… barbă, dar şi o podoabă capilară impresionantă, ceea ce ar fi dat mult de furcă frizerului.

O altă prezenţă istorică – nelipsitul Bebiţă, cel care nu cunoaşte alte culori decât alb şi vişiniu. Bicicleta lui e vişinie, casa – zugrăvită în alb şi vişiniu şi împodobită cu fulare, insigne, fanioane, steaguri, iar sertarele cuprind o colecţie impesionanta de programe de meci, statistici, poze cu jucători şi suporteri din mai multe generaţii, de la Răducanu şi Neagu până la Măldărăşanu, Pancu, Daniel Niculae sau Ciolacu. Bebiţă a fost unul dintre primii suporteri care au adus steaguri pe stadioanele României, la începutul anilor 70.

A fost şi Laurenţiu, unul dintre cei prezenţi la Milano în 1993 (Inter – Rapid 3-1), prima deplasare adevărată făcută de o galerie românească în Occident. Şi Victor, cel care în memoria tatălui sau a însoţit Rapidul în sute de deplasări, unele la mare distanţă, precum cea de la Nurnberg…

Aceşti oameni, la fel că şi toţi ceilalţi aflaţi duminică „la datorie”, nu pot trăi fără să vadă tricourile vişinii alergând în iarbă Giulestiului. Ei susţin o echipa numită CFR, la fel ca strămoşul Rapidului, pornit la drum în 1923, tot „de la lingură”, cum zice Bebiţă, şi tot în numele fotbalului jucat din plăcere, din pasiune şi pentru o singură dreptate – să învingă cel mai bun.

Vor veni alte meciuri, la capătul cărora sperăm să reuşim prima promovare. Această, în Liga 4. Următoarele…

Luptă, luptă, CFR!