post

Visiniu

Când a fost întrebat dacă pentru CFR Bucureşti e mai greu acum decât în 1923, maestrul Dan Grigore a răspuns cu o sinceritate strict rapidistă: „Nu ştiu, pentru că eu nu existam în 1923. Totuşi, cred că acum e mai greu, mai complicat”.

Da, acum lucrurile sunt mai complicate. De 93 de ani, Sistemul ştie câte socoteli poate încurca şi câte tipare poate sparge o echipa de fotbal care nu are nimic de pierdut, dar are două culori de aparat: albul purităţii şi vişiniul nobleţei.

2016 a fost anul când Rapid Bucureşti, urmaşul CFR-ului, a fost radiat din hârtii, printr-o decizie la tribunal. Va fi radiat complet din istorie, i se va şterge numele definitiv? Depinde de tine.

La fel ca în 1923, CFR Bucureşti a pornit la drum. Fără bani mulţi la teşcherea dar şi fără datorii, fără nimic de ascuns. Finanţat numai de suporteri, cu o conducere administrativă formată numai din suporteri şi care face public, printr-o transparenţă totală, fiecare leu cheltuit.

E posibil ca această echipa să dispară după un an sau doi. Dar mai există şi varianta cealaltă. E posibil ca peste 5 ani, sau peste 10, sau peste 40 de ani, să ajungă din nou într-o competiţie continentală. Să joace, de exemplu, cu Hamburg sau cu Liverpool, în faţa unui stadion arhiplin. Atunci vei fi şi tu acolo. Îţi vei pune la gât fularul alb-vişiniu şi vei urca în tribună, ca să fii şi tu una din zecile de mii de voci care îi vor încuraja pe băieţi.

Iar acum e momentul să ne amintim de discursul luptătorului scoţian William Wallace, făcut cunoscut întregii lumi prin glasul lui Mel Gibson, înainte de bătălia cu armata temutului rege Edward I.

Când arbitrul va fluiera începutul meciului cu Hamburg sau Liverpool, îţi vei dori să dai toţi banii pe care i-ai câştigat în cei 5, 10 sau 40 de ani de până atunci ca să te poţi întoarce în timp şi să faci rost de un bilet la meciul cu Vis de Bucureşti sau Tracţiunea Chitila.

Numai că Timpul nu curge niciodată înapoi. Toţi ştim asta. O ştia şi Grigore Grigoriu în 1923, când avea 24 de ani. Era tânăr, putea să se întoarcă la Venus, unde mai jucase, ori la Juventus, unde avea să joace mai târziu. A decis să-i propună colegului sau de strungărie, Geza Ginzer, să înfiinţeze o echipă de fotbal. Geza a acceptat şi Grigoriu a devenit primul căpitan al CFR-ului.

Ce a urmat e istorie. CFR a pornit de jos şi a urcat în ierarhia fotbalistică treaptă cu treaptă. Fiecare pas a însemnat un efort. Şi fiecare efort aducea tot mai mulţi suporteri, hotărâţi să suporte greul alături de jucători. Oameni simpli sau sofisticaţi, tineri sau bătrâni, bogaţi sau săraci care puteau să stea acasă, dar au preferat să se alăture aventurii.

13 ani mai târziu, în 1936, CFR avea să se transforme în Marele Rapid şi să descrie, ca într-un nesfârşit roman cu personaje reale, cea mai frumoasă poveste de dragoste din fotbalul românesc.

Un marş de 1.000 de kilometri sau o istorie de 93, ori de 930 de ani, începe tot cu primul pas. Tu faci sau nu primul pas. E alegerea ta.

Suntem ca în 1923. Doar că e ceva mai greu, cum spunea Dan Grigore. Dar ţie nu ţi-e frică de greu. Eşti vişiniu.

Luptă, luptă CFR! Hei, hei, hai Rapid!